Cale Catre Cer... 02/18/2011
 Dragoste divină ce’şi are sursa’n infinit Străbate munţi şi dealuri pline de planete sterpe Care n’au gustat dulceaţa ei şi se îndreaptă înspre mine Din veci… O săgeată în formă de crucifix se apropie de atmosfera realitaţii în care trăiesc şi anunţă apocalipsa mândriei, urii, fricii de a ierta Pe veci… O pată albă acoperea ruşinea pe care ar fi trebuit să o gust din plin, dar El e atât de bun, încât libertatea de alegere pe care o am e dovada că mă iubeşte… Din veci… O poartă mare, aurie se deschide şi lanţul greu al istoriei însângerate cade pe un nor ce zboară în uitare. De acum sunt cu El iar asta mă face să’I cânt de bucurie… Pe veci… Autor:Alex Stanciu CommentsLeave a Reply | ArchivesCategories |
RSS Feed
